Azi la Grupa celor Mari am făcut un exercițiu foarte interesant. Mereu facem, dar data asta cei mici au reușit să mă impresioneze cu maturitatea de care au dat dovadă.

Fiecare a primit un bilețel în care era descris personajul pe care trebuia să îl „joace”.

Personajele variau ca naționalitate, capacitate financiară sau background cultural, așa că ei au trebuit să se pună în pielea unor copii fără casă, a unor imigranți ilegali, a unor copii fără familie, sau, de cealaltă parte, a unor copii „obișnuiți” sau chiar bogați.

Au urmat apoi o serie de întrebări, la care puteau face un pas în fata doar cei care răspundeau DA. Printre întrebări au fost: Poți să vorbești liniștit limba ta? Te simți în siguranță când auzi poliția? Ai unde dormi în fiecare noapte? Ai acces la internet? Unii copii înaintau, iar alții rămâneau pe loc la fiecare întrebare.

A urmat apoi discuția despre cum li s-a părut, discuție în care am putut admira maturitatea cu care copii de 7-12 ani au analizat situația.

Da, unele lucruri ni se par absolut normale, deși nu toți le au. Da, ar ajuta f mult dacă am înțelege că nu toți pornim de pe aceeași treaptă. Da, putem să ne implicăm și să îi ajutăm pe cei rămași în urma. Și da, mulți din cei care rămân în urma o fac nu pentru că așa doresc, ci pentru că efectiv NU POT mai mult. Iar noi, de cele mai multe ori, uităm să fim recunoscători. Ne supărăm pentru că am pierdut cheia de la casă când alții chiar nu au o casă.

Împreună putem influența lumea în care trăim!